Primăria Timișoara informează că brazii de Crăciun vor fi ridicați de către Retim începând cu mijlocul lunii ianuarie.
Mai precis, societatea va colecta pomii între 13 și 24 ianuarie 2025.
„Tot ce trebuie să faci este să îi așezi lângă pubela neagră de deșeuri reziduale. Simplu, nu-i așa? Pentru o reciclare eficientă, te rugăm să nu lași decorațiuni pe brad. Hai să începem anul cu un gest benefic pentru natură”, a transmis instituția.
Timișorenii care doresc să scape de brad mai devreme pot să îl ducă prin aport voluntar la unul dintre centrele de colectare din oraș.