Timișoara: bărbat reținut de polițiștii locali după ce a lovit în cap cu o foarfecă un alt bărbat în centrul orașului

Polițiștii locali aflați în zona centrală a orașului au fost sesizați seara trecută, în jurul orei 23, despre un conflict între mai multe persoane pe tronsonul ce leagă străzile Mihai Eminescu cu C.D. Loga.

Deplasându-se la fața locului, au depistat trei persoane, din care una prezenta o plagă înjunghiată la nivelul capului. Cei trei, doi bărbați și o femeie, sunt din Timișoara și Iași. Unul dintre bărbați, în vârstă de 46 de ani, l-ar fi înjunghiat cu un obiect ascuțit, pe iubitul femeii, în vârstă de 37 de ani. Bărbatul a declarat că celălalt l-ar fi agresat în zona Piatra Craiului și că atunci a scos o foarfecă și l-a lovit în cap, după care a fugit spre locul în care a și fost reținut de polițiștii locali”, transmite Poliția Locală Timișoara.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj al Ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei în cauză au fost predați pe bază de proces-verbal polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole