Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că întârzierile apărute în circulația autobuzelor și troleibuzelor sunt cauzate, în principal, de aglomerația rutieră din oraș, nu de lipsa personalului sau a implicării.
„Sunt momente în care autobuzele și troleibuzele ajung mai târziu decât ne-am dori. Nu pentru că nu vrem să fim la timp — ci pentru că, uneori, străzile Timișoarei devin o mare de faruri și stopuri”, arată reprezentanții STPT, într-un mesaj adresat călătorilor.
Potrivit instituției, în ultimele luni a fost suplimentat numărul de șoferi și vatmani, astfel încât transportul public să funcționeze cât mai bine, inclusiv în orele de vârf. Chiar și așa, blocajele din trafic afectează inevitabil frecvența curselor.
Primăria Timișoara pregătește noi benzi dedicate pentru autobuze și continuă investițiile în vehicule moderne, măsuri menite să reducă timpii de așteptare și să facă transportul public mai eficient.
„Mulțumim tuturor celor care aleg transportul public și au răbdare alături de noi, chiar și atunci când drumul e mai lung decât ar trebui. Mergem mai departe, împreună. Știm, nici noi nu suntem perfecți”, au mai transmis reprezentanții STPT.
