Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a făcut marți seara, la postul Tele Europa Nova, o serie de declarații ferme privind criza deșeurilor din județ, acuzând vechile administrații și operatorii implicați că au întreținut „o complicitate” care a condus la blocajul actual.
În cadrul interviului, președintele CJ Timiș a explicat că primele tensiuni au apărut după ce contractul pentru operarea stației de sortare a municipiului Timișoara, aflată în administrarea ADID Timiș, s-a încheiat. Asociația a lansat o procedură de negociere de urgență, iar la invitație s-au prezentat mai multe companii.
„ADID a invitat șase-șapte firme la negociere, pentru preluarea stației de sortare. Singura companie care s-a prezentat a fost Supercom. RETIM nu a venit. Pot demonstra cu documente. Dacă nimeni nu se prezenta, veneau ulterior cu propriile condiții și tarife mai mari. A venit o singură firmă, i s-a atribuit contractul. De acolo au pornit suspiciunile, pentru că cineva a amintit că unul dintre foștii acționari ai firmei a fost parlamentar PSD acum aproape 30 de ani. În 1996. Eu aveam atunci 10 ani”, a precizat Simonis.
El a respins orice legătură politică cu operatorii implicați, subliniind că scopul administrației județene este reformarea sistemului, nu protejarea unor interese economice.
„Nu mă interesează cine e acționar sau ce partid a avut acum 30 de ani. Scopul meu este ca, în câteva luni, Ecoserv Timiș — compania noastră județeană — să preia și activitatea de sortare, nu doar depozitarea. Astfel vom avea control complet: unii fac colectarea, noi facem sortarea și depozitarea. Este și mai eficient economic și mai corect pentru cetățeni”, a anunțat Simonis.
Președintele CJ Timiș a mai spus că administrația județeană are în plan investiții noi, inclusiv hale de uscare și o instalație de ardere a deșeurilor pentru producerea de energie, în contextul în care, din 2030, Uniunea Europeană va interzice depozitarea gunoaielor în sol.
„Până acum o săptămână, RETIM arunca și canapelele abandonate direct în groapă. Așa s-a umplut depozitul cu doi ani înainte. Nu se mai poate accepta această complicitate între toți, pentru că vezi, doamne, RETIM e de neatins. Nu mă interesează cine sunt. România din 2025 nu mai e România din 1990. Nu mai merge cu aceleași metehne”, a declarat Simonis.
Acesta a adăugat că a avut discuții directe cu patronatul companiei RETIM, căruia i-a transmis că relațiile cu CJ Timiș vor fi strict instituționale, fără compromisuri.
„I-am chemat pe patronii din nemți ai RETIM-ului și le-am spus două lucruri: unu, eu nu sunt ca alții, nu veți avea înțelegeri cu mine; doi, încercați să înțelegeți că vremurile s-au schimbat. Dacă respectați legea și cetățenii, aveți tot sprijinul meu. Dar nu mă poate șantaja sau amenința nimeni”, a spus Simonis.
În prezent, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID) rămâne responsabilă de gestionarea contractelor de colectare, în timp ce Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea activității de sortare și depozitare prin intermediul firmei ECO SERV Timiș.
„Nu avem nimic împotriva niciunei companii private, cu capital străin sau românesc, atâta timp cât respectă legea și oamenii din județ. Dar timpul complicităților a trecut. Sistemul de gestionare a deșeurilor din Timiș trebuie curățat, la propriu și la figurat”, a încheiat Alfred Simonis.
