Unitatea de Primiri Urgențe UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă pe durata sărbătorilor de iarnă, atât în Ajunul Crăciunului, cât și în prima zi de Crăciun.
Potrivit datelor transmise de unitatea medicală, în garda de Ajun, desfășurată în intervalul 24–25 decembrie 2025, la UPU s-au prezentat 185 de pacienți, dintre care 43 au necesitat internare pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
În garda de Crăciun, din intervalul 25–26 decembrie 2025, activitatea a rămas la un nivel ridicat, fiind înregistrate 163 de prezentări. Dintre acestea, 29 de pacienți au fost internați pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Reprezentanții spitalului subliniază că, în timp ce majoritatea oamenilor au petrecut sărbătorile alături de familie, personalul medical – medici, asistenți, infirmieri, brancardieri și personal auxiliar – a fost la datorie, asigurând continuitatea actului medical cu profesionalism și responsabilitate.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara rămâne permanent pregătit să răspundă solicitărilor medicale, inclusiv în perioadele de sărbătoare, când presiunea asupra serviciilor de urgență este ridicată.
