Timișoara: acțiune de amploare a polițiștilor în cartierul Plopi-Kuncz – obiectivul principal a fost prevenirea și combaterea violenței domestice și combaterea infracțiunilor stradale

La data de 2 octombrie 2025, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Timișoara au desfășurat o amplă acțiune în cartierul Plopi-Kuncz, în sistem integrat, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, polițiști locali, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, reprezentanți ai Registrului Auto Român, ai Administrației Domeniului Public și ai Biroului Rutier Timișoara.

Obiectivul principal al acțiunii a fost menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea violenței domestice, verificarea transporturilor rutiere și a stării tehnice a vehiculelor, combaterea infracțiunilor stradale, precum și depistarea persoanelor care transportă sau depozitează ilegal deșeuri.

În cadrul raziei:

– 128 de persoane au fost legitimate;

– 114 vehicule au fost controlate;

– 11 societăți comerciale au fost verificate;

– au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.800 de lei.

Dintre acestea, 26 au vizat abateri la regimul rutier, 10 au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, ordinii și liniștii publice, una pentru nerespectarea colectării deșeurilor și una pentru neimplementarea sarcinilor prevăzute în analiza de risc. Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere, iar un autovehicul a fost ridicat de pe domeniul public.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au intervenit la 4 apeluri de urgență 112.

Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a întări siguranța cetățenilor și de a menține ordinea publică în Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole