Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului verifică în continuare locațiile în care sunt organizate șantiere. Acestea fiind monitorizate pentru prevenirea încălcării normelor privind producerea de praf și gestionarea deșeurilor.
Astfel, de la începutul anului și până în prezent au fost verificate 90 de șantiere, fiind întocmite 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 32.500 lei.
„Sancțiunile au fost aplicate pentru murdărirea carosabilului, neamenajarea drumurilor și gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor„, transmite Poliția Locală Timișoara.
Poliția Locală reamintește atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice să se informeze și să ia toate măsurile legale privind gestionarea deșeurilor din construcții, dar și privind regulile pentru amenajarea organizărilor de șantier, pentru a evita astfel aplicarea de sancțiuni contravenționale drastice, deoarece polițiștii locali au în permanență în atenție astfel de probleme, fiind efectuate verificări pe această linie.