Timișoara: 80 de angajați ai oficiilor poștale au declanșat o grevă de avertisment – nu e normal să fim plătiți cu acest salariu de mizerie

Aproximativ 80 de angajaţi ai oficiilor poştale din judeţul Timiș, din totalul de 600, au oprit lucrul timp de două ore, miercuri dimineață, în cadrul unei greve de avertisment, ei solicitând încheierea noului contract colectiv de muncă, majorări de salarii şi condiţii mai bune de muncă.

La sediul central al Poștei Timișoara, manifestanți au purtat pancarte cu mesaje pentru conducerea companiei pe care o acuză că ignoră angajații și problemele lor.

Liderul sindical Lucian Someșan a declarat că au trei revendicări principale asupra cărora speră să obțină un acord.

Semnarea noi contract colectiv de muncă, majorarea salariului cu 400 de lei și sporurile de loialitate la maxim, cum au fost prevăzut în vechiul CCM. Lucrăm pe ploaie, pe arșiță, pe ninsori, pe căldură. Sunt colegi de-ai noștri care circulă cu geanta în spate, prin sate, cu câini, cu păduri, cu de toate. Vă dați seama că nu este o meserie ușoară. Avem calificări, suntem agenți procedurali, suntem pasibili de amenzi și nu prea e normal să fim plătiți cu acest salariu de mizerie”, a spus reprezentantul sindical din Timișoara, Lucian Someșan.

Conducerea Poștei Române a reacționat la manifestările din stradă ale angajaților printr-un comunicat în care precizează că majoritatea salariaților nu a intrat în grevă de avertisment și că a fost instituită o comisie cu rolul de a realiza situația din fiecare județ privind participarea la grevă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole