Timișoara: 14 pietoni și 70 de bicicliști amendați de polițiști

Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au organizat ieri, în intervalele orare 09:00-12:00 și 15:00-19:00, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonilor și a conducătorilor de biciclete.

Polițiștii au desfășurat activități în zonele cu risc ridicat din Timișoara din punctul de vedere al victimizării prin accidente rutiere. De asemenea, au fost desfășurate activități de monitorizare a traficului rutier pe principalele intrări în municipiul Timișoara și în localitățile din zona periurbană.

Au fost controlate 22 de autovehicule și legitimate 108 persoane.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.105 lei pentru nerespectarea prevederilor rutiere conform OUG 195/2002. Dintre acestea, 14 sanctiuni au fost aplicate pietonilor și 70 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor de biciclete pentru abaterile săvârșite (ex: traversare prin loc nepermis, lipsă mijloace de echipare corespunzătoare, nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor, etc)„, transmite IPJ Timiș.

Aceste activități vor continua.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole