Timișoara: 100 de biciclete noi au fost donate către 12 școli din vest pentru a fi împrumutate de elevi – inițiativa aparține Fundației Comunitare

Un număr de 100 de biciclete noi au ajuns, cu titlu gratuit, la școli din mai multe localități din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș Severin, pentru a fi împrumutate de elevi sau folosite în activități de recreere, mișcare sau educație rutieră, în cadrul proiectului Ro Bike inițiat de Fundația Comunitară Timișoara.

Biciteca RO Bike este un concept inovator al Fundației Comunitare Timișoara, prin care bicicletele aflate în gestiunea școlilor și organizațiilor beneficiare pot fi împrumutate pe termen limitat de cei care doresc să participe la activitățile organizatorului. La finalul activității, persoana va returna bicicleta, care va fi depozitată în siguranță și va fi împrumutată altei persoane la următorul eveniment. Valoarea sponsorizării de ridică la aproximativ 35.000 lei”, precizează un comunicat de presă transmis luni de Fundația Comunitară Timișoara.

Bicicletele au fost deja distribuite către organizații și instituții care fac parte din programul RO Bike Valley, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Banatul Montan și susținut de un sponsor privat.

Acestea vor fi puse la dispoziție membrilor sau beneficiarilor din cadrul organizației sau a unității școlare, sub formă de împrumut, conform unui regulament asumat. Organizațiile derulează pe întreaga durată a anului diverse evenimente de promovare a ciclismului, ateliere de reparații, educație rutieră, ieșiri în natură, activități alternative de petrecere a timpului liber, în detrimentul ecranelor sau a activităților indoor. În plus, unele școli din program vor testa conceptul extins de Bicicleta Ro Bike.

Bicicletele au diferite dimensiuni, sunt potrivite atât pentru tineri și adulți cât și pentru copii, și au fost oferite cu titlul de sponsorizare mai multor organizații și școli din Comloșu Mare, Pesac, Boldur, Oravița, Reșița, Bozovici, Ciudanovița, Carașova, Oțelu Roșu, Baia de Criș, Deva și Arad.

Bicicletele pot fi împrumutate de la Asociația Colț de Banat din Comloșu Mare, Asociația Casa Buna Mică din Pesac, Școala Gimnazială Boldur, Liceul General Dragalina Oravița, Colegiul Național ”Traian Lalescu” Reșița, Liceul Teoretic ”Eftimie Murgu” Bozovici, Școala Gimnazială Ciudanovița, Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva, Grupa Volontera ”Moje Karaševo” din Carașova, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Baia de Criș, Asociația Social Activ din Arad, Fundația Comunitară Banatul Montan, Grupul MTBxPro din Oțelu Roșu.

RO Bike Valley are ca scop susținerea mobilității, dezvoltarea de comunități active, cu stil de viață sănătos, prietenoase cu ciclismul, prin crearea unei rețele de parteneri, care să contribuie la dezvoltarea circulară a întregului lanț economic și social de producție, folosire, reciclare a bicicletelor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole