Timișoara: 10 oferte pentru studiul de fezabilitate pentru lărgirea la patru benzi a Centurii de Nord – s-a încheiat perioada de depunere

Au fost depuse 10 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru lărgirea la patru benzi a Centurii de Nord a Timișoarei.

Anunțul a fost făcută de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă, desfășurată, vineri, la Consiliului Județean Timiș.

La Centura de Nord a fost termen de depunere pentru extinderea la patru benzi a Centurii de Nord. Joi s-a încheiat perioada de depunere, sunt vreo 10 oferte, iar după ce se finalizează SF-ul se va face licitația pe proiectare și execuție”, a declarat Sorin Grindeanu.

La finalul lunii octombrie 2024, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că Centura de Nord va fi lărgită la patru benzi.

Este certitudine, Centura de Nord a Timișoarei va avea patru benzi de circulație. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a considerat oportună această investiție și a propus ca banii necesari lucrării să fie prevăzuți în Programul Transport 2021-2027, iar în perioada imediat următoare sa fie realizat studiul de fezabilitate”, a declarat Alfred Simonis.

Acesta a mai precizat că din datele existente în acest moment, traficul pe acest sector de centură este de peste 11.000 de vehicule, adică aproape dublu față de estimarea inițială, iar specialiștii consideră că în viitorii cinci ani se va dubla din nou.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole