Mobilizare a pompierilor şi scafandrilor, după ce un tânăr care se afla la scăldat în râul Timiş, în municipiul Lugoj, s-ar fi înecat.
La fața locului au fost mobilizați 19 pompieri, 8 bărci şi scafandri. Băiatul în vârstă de 15 ani a fost găsit, fiind declarat decedat.
“Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, împreună cu pompierii, efectuează verificări în vederea depistării persoanei în cauză. Victima a fost găsită de către pompieri. Din nefericire, tânărul în vârstă de 15 ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către medicul aflat la fața locului, rezultând decesul acestuia“, a transmis IPJ Timiș.