Timiș: un microbuz cu nouă persoane a izbit un cap de pod la Belinț – un copil de 3 ani și o femei au ajuns la spital

Pompierii timișeni au fost solicitați vineri, la ora 06:49, să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Belinț. Un microbuz cu nouă persoane a intrat într-un cap de pod.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. De asemenea, au intervenit și două ambulanțe SAJ.

În accidentul rutier a fost implicat un microbuz de transport persoane, în care se aflau nouă adulți și un minor. În urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care, un adult și un minor (însoțit de mama acestuia) au fost transportați la spital de către echipajele medicale, iar o persoană a fost evaluată la fața locului, refuzând transportul la spital„, transmite ISU Timiș.

Un bărbat în vârstă, de 21 de ani, a condus un microbuz pe DN 6, în localitatea Belinț, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod. În urma impactului, un băiețel de 3 ani și o femeie, în vârstă de 65 de ani, au fost răniți și transportați la spital. În microbuz se aflau 9 adulți și un minor„, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole