La data de 15 octombrie a.c., polițiștii orașului Gătaia, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au reținut un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
“În fapt, la data de 15.10.2024, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu polițiștii rutieri au oprit pe DN 58 B, în orașul Gătaia, un utilaj agricol condus de către un bărbat în vârstă de 54 de ani. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că utilajul nu era înregistrat. Totodată, în urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie în valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a precizat IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în arest.