Timiș: șoferi drogați și băuți prinși la volan de polițiști la Timișoara și județ

Dosare penale pentru trei șoferi din Timiș, după ce au fost prinși drogați sau băuți la volan.

Sâmbătă, în jurul orei 20:30, polițiștii orașului Sânnicolau Mare, au oprit pentru control pe strada Mureșului, din localitatea Periam, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 27 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului de 27 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Azi noapte, în jurul orei 03:05, polițiștii municipiului Lugoj, au oprit pentru control pe strada Ceahlăului, din Lugoj, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului de 20 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.

Sâmbătă, în jurul orei 23:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, au oprit pentru control pe strada Alexandru Golescu, din Timișoara, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani.

În urma testării conducatorului auto aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 0,85 mg/l în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole