Timiș: șofer drogat cu cannabis prins la volan – altul avea în mașină două bucăți de staniol în care se afla o substanță vegetală

Șoferi drogați la volan sau cu droguri la ei prinși de polițiști în timpul raziilor din Timiș.

Astfel că, marți, în jurul orei 23:50, polițiștii orașului Jimbolia au oprit în trafic o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani. În urma controlului autovehiculului, au fost descoperite două bucăți de staniol în care se afla o substanță vegetală ce părea a fi din categoria substanțelor psihoactive. Documentația cu cele constatate, a fost înaintată către BCCO Timişoara pentru continuarea cercetărilor. Aceste activități, care au urmărit menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, continuă și în perioada următoare.

Tot marți, în jurul orei 19:30, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost depistat conducând un autoturism pe strada Stadionului din Făget, fiind sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare pozitivă la cannabis. Polițiștii au întocmit dosar penal.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole