Timiș: șofer beat și cu permisul de conducere suspendat, reținut de polițiști după ce a lovit o mașină parcată

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, în 24 decembrie, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere.

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 19:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un șofer ar fi fost implicat într-un accident rutier cu pagube materiale pe raza localității Balinț.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au reușit identificarea unui bărbat în vârstă de 29 de ani, care ar fi condus un autoturism pe DJ 609 C, dinspre localitatea Fădimac înspre localitatea Balinț, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că bărbatul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat„, a informat IPJ Timiș.

De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul ar avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În urma probatoriului administrat, bărbatul de 29 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole