Timiș: societatea de salubrizare a Consiliului Județean “a tocat“ deja 7.5 milioane de lei deși a fost înființată în luna septembrie – doar pe salarii s-au dus 1.3 milioane de lei în 3 luni

Consiliul Județean Timiș a votat favorabil marți, 23 decembrie, în ședința de plen, proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 291/17.10.2025 referitoare la măsurile organizatorice și bugetul societății ECO SERV Timiș S.R.L.

Rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 a fost necesară ca urmare a extinderii activităților societății, care a preluat operarea Stației de Transfer Timișoara și a centrelor de colectare Deta, Jimbolia și Făget, precum și transportul deșeurilor reziduale către Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela.

Această extindere a fost determinată de rezilierea contractului de delegare prin concesiune a unor activități componente ale serviciului public de salubrizare în județul Timiș, încheiat anterior cu societatea POLARIS M. HOLDING S.R.L., și de necesitatea asigurării continuității serviciului public de salubrizare.

Conform proiectului aprobat, bugetul rectificat prevede venituri totale estimate de 7.590.000 lei și cheltuieli totale de 7.583.480 lei.

Cheltuielile cu bunuri și servicii cresc la 5.820.500 lei, iar cheltuielile de natură salarială ajung la 1.345.000 lei. Cheltuielile aferente contractului de mandat și ale altor organe de conducere și control rămân neschimbate, la 246.400 lei, iar contribuțiile datorate de angajator cresc la 33.580 lei.

Numărul de angajați estimat la data de 31 decembrie 2025 a fost majorat la 114 persoane, cu 55 mai mult decât estimarea inițială, pentru a acoperi noile activități preluate. Structura societății include trei direcții: Direcția operațională – 95 de posturi, Direcția tehnică și de mediu – 44 de posturi și Direcția economică, tarife și administrativ – 37 de posturi, iar în total sunt prevăzute 7 posturi de conducere.

Rectificarea bugetului a fost aprobată pentru a corela indicatorii economico-financiari aprobați cu execuția bugetară efectivă și pentru a asigura respectarea limitelor legale ale cheltuielilor, evitând astfel angajarea sau plata unor cheltuieli în afara cadrului legal. Hotărârea aprobată de CJ Timiș urmărește desfășurarea activității societății ECO SERV Timiș S.R.L. în condiții de legalitate și responsabilitate financiară.

Societatea ECO SERV Timiș S.R.L., înființată în luna septembrie 2025, și-a propus să asigure funcționarea eficientă a serviciului de salubrizare pe întreg teritoriul județului, prin preluarea activităților de la operatorii anteriori și consolidarea resurselor umane și materiale necesare.

Recomandările noastre