Serviciul de distribuție a gazelor naturale, sistat temporar în Deta și Opatița, jud. Timiș, informează Delgaz Grid
“Pentru a permite companiei OMV Petrom efectuarea unor lucrări specifice la rețeaua proprie de producție a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, marți, 27 august, în intervalul orar 6:00-20:00, în orașul Deta și localitatea aparținătoare Opatița, jud. Timiș. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute“, arată Delgaz Grid.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).