Timiș: școlile își schimbă programul din cauza ninsorilor – elevi trecuți în online din cauza condițiilor meteo – decizie luată în mai multe județe

Ninsorile din ultimele ore afectează desfășurarea cursurilor în mai multe județe din țară, inclusiv în Timiș. Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației, două unități de învățământ din județul Timiș vor desfășura miercuri cursurile în format online, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile.

La nivel național, aproximativ 2.200 de elevi din cinci unități de învățământ, din județele Dolj, Timiș și Teleorman, sunt afectați de această măsură temporară. Din total, câte două școli sunt din județele Timiș și Teleorman, iar una din județul Dolj.

Ministerul Educației precizează că deciziile au fost luate pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene până la ora 17:00, având ca scop siguranța elevilor și a cadrelor didactice în contextul vremii nefavorabile.

În județul Satu Mare, situația este diferită: activitatea didactică este suspendată într-o unitate de învățământ, unde sunt înscriși aproximativ 450 de elevi. Orele de curs vor fi recuperate ulterior, conform deciziilor stabilite la nivel local.

Imagine indisponibilă - Buletin de Timișoara

Minibuzele școlare revin de luni pe traseu

Odată cu reluarea cursurilor în școli, Societatea de Transport Public Timișoara scoate minibuzele școlare pe traseu. „Începând de luni, 08.11.2021, odată cu reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar, elevii care studiază…

Recomandările noastre