Premierul grec a transmis condoleanțe familiilor celor șapte suporteri PAOK Salonic decedați și a precizat că autoritățile elene sprijină victimele și răniții.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat, pe Facebook, că Guvernul elen și Ambasada Greciei colaborează îndeaproape cu autoritățile române, oferind tot sprijinul posibil, după tragedia de marți din județul Timiș, în care șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți.
„Am fost profund șocat să aflu despre tragicul accident din România, care a curmat viața a șapte tineri compatrioți ai noștri. În aceste momente dificile, alături de toate grecoaicele și toți grecii, îmi exprim sincerele condoleanțe rudelor victimelor și familiei PAOK. Gândurile noastre sunt alături de răniți și dorim să se însănătoșească repede”, a scris Mitsotakis.
Accidentul s-a produs în apropiere de Lugoj, când microbuzul în care se aflau zece persoane, toate cetățeni greci, a intrat într-un TIR în timpul unei depășiri. Șase victime au fost găsite decedate la fața locului, iar cea de-a șaptea a murit în drum spre spital. Vehiculul venea din Grecia și se îndrepta spre Franța, unde urma să aibă loc meciul PAOK – Olympique Lyon din Liga Europa.
Clubul Olympique Lyon a anunțat că va aduce un omagiu suporterilor decedați, iar PAOK va suporta cheltuielile pentru repatrierea victimelor. UEFA a respins cererea de amânare a meciului.
”Timpul stă în loc. Îngheaţă. Cuvintele se termină. Durerea străbate trupul şi mintea. Lacrimile curg. Tristeţea te copleşeşte, te îngenunchează, te rupe. Încă o zi neagră. Încă o tragedie de nedescris pentru familia lui PAOK. Drum lin copiilor noştri, a căror dragoste pentru cele patru litere i-a dus departe. Dragostea lor pentru PAOK i-a adus acolo, i-a lăsat acolo şi a continuat mai departe, dar sufletele lor se vor odihni mereu sub aripile Vulturului cu două capete. Sincere condoleanţe familiilor acestor copii. În durerea lor insuportabilă, nu vor fi singure. Marea familie a PAOK va fi mereu alături de ei pentru a alina cât mai mult această durere. Gândurile noastre sunt şi la cei răniţi, care îşi duc propria luptă. Vom face tot posibilul pentru ca ei să beneficieze de cea mai bună îngrijire medicală, vom avea grijă să se întoarcă repede acasă şi vom fi mereu alături de ei.. Doar o dorinţă… Niciodată din nou…”, se arată în mesajul postat pe site-ul clubului PAOK.
