O fostă ministră a Justiției șterge pe jos cu Alina Gorghiu, încă senatoare PNL Timiș: într-o țară normală nu ar fi ajuns nici la ușa Parlamentului sau a Ministerului – în 2023 s-au închis 6700 de dosare de corupție și cei care au încălcat legea au scăpat nevinovați

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall dă de pământ cu actualul ministru, Alina Gorghiu reprosându-i că este depășită de funcție și că într-o țară normală „o asemenea persoană nu ar fi ajuns nici la ușa Parlamentului sau a Ministerului.” Ana Birchall spune că actualul președinte al PNL Argeș, Alina Gorghiu în loc să fie îngrijorată de faptul că în anul 2023 s-au închis 6700 de dosare de corupție și cei care au încălcat legea au scăpat nevinovați, ea este preocupată să își pună pe rețelele de socializare „cănuța drăgălasă”, primită de la Moșu. 

„Cand esti total inadecvata functiei pe care o ocupi te tii de asemenea postari in ziua in care tocmai ti se reaminteste ca peste 6700 de dosare de coruptie au fost inchise numai in 2023 iar cei care au incalcat legea au scapat! 

Cu siguranta pentru d-na Gorghiu mai adecvat era sa reciteasca tabelele din imagine care arata cum propunea d-na Gorghiu, printr-o initiativa legislativa inregistrata intre Sf Nicolae si Craciun, “inchisoare la domiciliu” ( eventual in vilele construite cu banii furati de la stat) pentru 2/3 din infractiunile prevazute in Codul Penal si Codul de Procedura Penala ( link cu detaliu in comentarii).

Intr-o tara normala o asemenea persoana nu ar fi mai ajuns nici la usa Parlamentului sau a Ministerului Justitiei, cu atat mai putin sa il si conduca! 

Anul 2024 trebuie sa fie anul in care dictatura non valorilor (care sufoca de mult prea multi ani Romania) trebuie sa fie eliminata iar asemenea persoane sa fie trimise acolo unde le este locul! 

P.S. faptul ca o asemenea enormitate juridica propusa de d-na Gorghiu pentru motive numai de ea stiute nu a mai ajuns sa fie lege vi se datoreaza si voua, cititorii si prietenii acestei pagini, cand impreuna am reusit sa alertatam efectele nocive ale unei asemenea propuneri legislative. Merita share, sa se stie adevarul!” a scris Ana Birchall pe o rețea de socializare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole