Timiș: pas important pentru drumul de mare viteză dintre Lugoj și Caransebeș – Călin Dobra: se lucrează la studiul de fezabilitate – HARTĂ cu traseul

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat că proiectul privind drumul de mare viteză Lugoj–Caransebeș avansează, fiind în derulare etapele necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Potrivit edilului, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, împreună cu firma de consultanță, desfășoară în prezent lucrări de topometrie, discuții cu proprietarii vizați de exproprieri, precum și identificări arheologice pe traseul viitorului drum.

Suntem în această fază, iar după încheierea ei sper ca proiectarea și execuția să fie demarate cât mai repede”, a declarat Călin Dobra.

Primarul a subliniat importanța strategică a acestui obiectiv pentru Lugoj, explicând că prin realizarea drumului și închiderea inelului de centură va fi posibilă interzicerea traficului greu prin oraș. „Astfel, protejăm infrastructura rutieră, dar și imobilele de pe străzile afectate de transportul greu”, a adăugat acesta.

Proiectul, deși unul de amploare și cu o durată extinsă de implementare, este considerat esențial pentru dezvoltarea municipiului și pentru creșterea calității vieții locuitorilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole