AUR își extinde structurile locale în județul Timiș, prin constituirea organizațiilor din Sânmihaiu Român și Sânandrei
Alianța pentru Unirea Românilor continuă procesul de extindere în județul Timiș. Senatorul Ciprian Titi Stoica a anunțat constituirea statutară a organizațiilor locale din Sânmihaiu Român și Sânandrei.
Senatorul AUR de Timiș, Ciprian Titi Stoica, a declarat că organizația locală AUR Sânmihaiu Român a fost înființată oficial, în cadrul demersului de consolidare a prezenței partidului în județ. Potrivit acestuia, noua structură locală își propune să promoveze valorile românești în comunitate și să contribuie la dezvoltarea locală prin implicare civică și politică.
„Organizația își propune să susțină valorile românești și să contribuie la dezvoltarea comunității din Sânmihaiu Român prin implicare și responsabilitate”, a transmis senatorul.
Totodată, a fost constituită și organizația locală AUR Sânandrei. Aceasta are ca obiectiv consolidarea prezenței partidului în administrația locală, în special prin activitatea reprezentanților din Consiliul Local.
„Echipa AUR Sânandrei își propune să reprezinte cu seriozitate, demnitate și responsabilitate valorile naționale și interesele comunității locale”, a precizat Ciprian Titi Stoica.
Conducerea județeană AUR susține că procesul de extindere a rețelelor locale va continua în perioada următoare, în perspectiva alegerilor locale și parlamentare.

