Timiş: o firmă a fost amendată cu 60.000 de lei pentru că desfășura extracții de gaze naturale fără autorizaţie de mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Timiş au dat o amendă de 60.000 de lei şi au dispus suspendarea activităţii, până la remediere, pentru o firmă care se ocupă cu extracţia de gaze naturale. În urma controlului a rezultat că firma nu deţinea autorizaţie de mediu.

Comisarii GNM CJ Timiş au efectuat un control la o societate care defăşoară activităţi de extracţie a gazelor naturale, pe raza judeţului Timiş, şi au constatat faptul că activitatea se desfăşoară fără autorizaţie de mediu. Comisarii GNMCJ Timiş au aplicat sancţiune contravenţională în valoare de 60.000 lei şi complementar au dispus suspendarea activităţii, pănă la obţinerea autorizaţiei de mediu”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu Timiş.

De asemenea, Garda de Mediu Timiş a atras atenţia că autorizaţia de mediu este obligatorie în astfel de cazuri.

Atragem atenţia pe această cale tuturor persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului asupra faptului că autorizaţia de mediu este obligatoriu pentru toate activităţile care fac obiectul procedurii de reglemenatare din punct de vedere a protecţiei mediului”, se precizează în comunicat.

Firma care a fost amendată şi căreia i s-a suspendat activitatea până la obţinerea autorizaţiei de mediu a funcţionat în extravilanul oraşului Jimbolia din judeţul Timiş.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole