Timiș: mobilizare de forțe pentru căutarea unei persoane rătăcite – a fost găsită după două ore, într-un șanț

Pompierii timișeni au fost solicitați vineri seara, la ora 18:51, prin apel la 112, să intervină pentru căutarea-salvarea unei persoane rătăcite în Periam Port.

De urgența au fost alertate toate subunitățile de intervenție ale ISU Timiș, iar la fața locului s-a intervenit în această misiune complexă cu patru autospeciale de serviciu, trei autospeciale de primă intervenție si comandă, un autocamion pentru intervenția în zone greu accesibile, două șenilate și un ATV, două baloane de iluminat și două generatoare de curent electric și camere cu termoviziune, precum si un echipaj SMURD.

La misiune au participat forțe din cadrul poliției române, jandarmeriei și poliției de frontieră, care au utilizat mijloace cu termoviziune. În sprijin au acționat pompierii voluntari ai comunei Periam.

La fața locului au fost organizate două puncte de căutare, de la Periam Port spre Igriș și de la Igris spre Periam Port, pe o distanță de aproximativ 20 km, în Lunca Mureșului, pe un teren împădurit.

Persoana în vârstă de aproximativ 37 de ani a fost găsită de pompieri după aproximativ 2 ore de căutări, într-un șanț. Aceasta a fost predată ambulanței și transportată la spital. Felicitări tuturor forțelor pentru implicare și mobilizare exemplară a efectivului ISU Timiș, alături de colegii noștri din cadrul ITPF Timișoara, IPJ și IJJ Timiș, în această misiune de salvare. Am reușit împreună, și de această dată, să aducem speranță într-o astfel de situație„, transmite ISU Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole