Timiș: hoț reținut după ce a furat 2.500 de lei și un telefon mobil dintr-o casă

Polițiștii Secției 3 Rurală Sânandrei au reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, luni, 30 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii Secției 3 Rurală Sânandrei au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 37 de ani, cu privire la faptul că, în perioada 27-30 ianuarie, persoane necunoscute ar fi pătruns în anexa unui imobil situat pe strada Veche din localitatea Covaci, de unde ar fi sustras 2.500 de lei și un telefon mobil.

În cursul zilei de marți, 31 ianuarie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 3 Rurală Sânandrei au depistat în localitatea Covaci, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri.

Prejudiciu a fost recuperat parțial.

În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului și recuperării prejudiciului în totalitate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole