Timiș: grupul MaxAgro a inaugurat cea de-a treia stație de asfalt pe care o deține în portofoliu – a devenit cel mai important furnizor de asfalt din regiune

Un grup de investitori cu viziune și multă implicare au transformat un vis într-o afacere care poate contribui la schimbarea în bine a infrastructurii de transport din întregul Banat. Compania Drumuri și Poduri Banat (DPB), parte a grupului Maxagro, a inaugurat, vineri, la Sânandrei, cea de-a treia stație de asfalt din portofoliu, devenind astfel cel mai important furnizor de asfalt din regiune, cu o capacitate totală de peste 700 tone de asfalt pe oră.

Visul meu era de a face drumuri mai bune și să circulăm mai bine. Datorită unor drumuri mai bune în Banat am putea avea avans față de alte regiuni. Ceea ce vedeți aici este cea mai modernă stație de asfalt, care recuperează între 4 și 10 la sută din materialul ce trebuie aruncat. Facem asfalt mai bun, în mod mai economic și tot Banatul ar avea de câștigat de pe urma acestei stații”, a spus, la evenimentul de deschidere, Ianco Zifceak, unul dintre fondatorii grupului Maxagro.

Drumuri și Poduri Banat a devenit lider și pe piața construcțiilor din Banat, deținând 3 stații de asfalt, 2 stații de betoane, cariere, balastiere, laborator de încercări în construcții, o flotă de camioane și utilaje de construcții de ultimă generație, de peste 10 milioane de euro și are finalizate lucrări în valoare de peste 35 mil. euro.

Am dori să adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui proiect remarcabil, mai exact întreaga echipă Drumuri și Poduri Banat și partenerilor acestui eveniment, Wirtgen și Autoglobus-Iveco. Le mulțumim pentru sprijinul acordat și pentru contribuția esențială adusă în dezvoltarea acestei stații de asfalt de ultimă generație. Colaborarea noastră a fost o adevărată poveste de succes, iar rezultatele acestei echipe unite sunt evidente în fiecare aspect al acestei stații”, au spus din partea organizatorilor Andreea și Dayana Zifceak.

Astazi marcăm un moment semnificativ în istoria companiei noastre, dar și în evoluția infrastructurii rutiere din Banat.  Stația noastră de asfalt nu este doar o simplă construcție, ci un simbol al angajamentului nostru față de excelență și inovație în domeniul construcțiilor rutiere. Echipată cu tehnologie de vârf și facilități moderne, această stație ne va permite să producem asfalt de cea mai înaltă calitate, într-un mod eficient și sustenabil. Suntem o echipă tânără, în plină expansiune, care se bazează pe un colectiv dinamic și care crede într-un viitor verde, de aceea producem materiale de calitate și sustenabile, utilizând echipamente și utilaje performante, care reduc emisiile de CO2, consumul de combustibil și poluarea fonică”, a spus si Alexandra Zifceak, CEO al companiei DPB.

Nu a fost nici ușor  nici simplu. Este o stație modernă, care va produce toate tipurile de mixturi asfaltice conform regulamentelor în vigoare. Sigur, veți beneficia de asfaltul produs la stația din Sânandrei. Mulțumesc patronatului Maxagro pentru încredere!”,  a spus Titel Mihalache, managerul Stației de asfalt.

Între invitații la deschidere s-a numărat Claudiu Coman, primarul comunei Sânandrei.

Ceea ce îmi place la acest proiect este că este cea mai ecologică stație de asfalt, ce sper că va da material pentru drumurile de descărcare de autostradă și pentru cele 4 benzi de la Sânandrei, sau pentru centură”, a spus acesta.

În încheiere, Sorin Ionescu, fost subprefect al județului Timiș, a punctat că inaugurarea “este un început de drum ce arată interesul pentru dezvoltare al investitorilor români și arată forma oamenilor ce doresc să aducă plusvaloare în România”.

Divizia de construcții a grupului Maxagro, cunoscută și sub numele de Drumuri și Poduri Banat, este membră în Asociația Profesională de Drumuri și Poduri din România. Această ramură a grupului este în plină expansiune, investind constant atât în utilaje, cât și în echipa sa. În ultimii trei ani compania a realizat investitii de peste 100 000 000 lei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole