Timiș: grav accident rutier la Sânandrei la ieșire spre Dudeștii Noi – patru răniți după ce un microbuz și o mașină s-au lovit

Şapte persoane au fost implicate, marţi, într-un accident rutier, în urma impactului dintre o maşină şi un microbuz.

În maşină se afla doar şoferul, iar în microbuz erau şase persoane.

Patru victime au fost transportate la spital.

Accidentul a avut loc, marţi, în apropiere de Timişoara, în localitatea Sânandrei.

Am fost solicitaţi să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI şi de prim-ajutor în urma producerii unui accident rutier în localitatea Sânandrei, ieşire spre Dudeştii Noi. A fost alertat Detaşamentul 1 Timişoara şi la locul evenimentului s-au deplasat: o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi două echipaje SMURD. La faţa locului au fost alocate şi două ambulanţe SAJ. În sprijin este solicitat elicopterul SMURD CS. În urma evenimentului au rezultat 4 victime, transportate la spital, dintre care, o victimă inconștienă a fost preluată de elicopter. O altă victimă a fost transportată de către ambulanța SMURD, iar celelalte două de către ambulanțele SAJ”, a transmis ISU Timiş.

În accidentul rutier au fost implicate un autoturism în care se afla doar conducătorul şi un microbuz cu şase persoane.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole