Pornind de la o investiție de 5 hectare și ajungând azi la peste 12.000 de hectare și o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, grupul Maxagro susține importanța parteneriatelor în dezvoltare și investițiile în invație.
Un eveniment recent a pus în lumină toate aceste elemente, într-un mod inedit.
Ferma Maxagro din Birda a găzduit, la finalul săptămânii trecute, un eveniment special, organizat de firma KWS în colaborare cu reprezentanții companiilor Maxagro și TimacAgro, eveniment dedicat fermierilor din întreaga țară.
Dincolo de prezentările de top care au vizat agricultura – un sector de maximă importanță în România – cei prezenți au putut lua parte la evenimente de socializare, gastronomie și muzică, pregătite de organizatori.
„Colaborarea cu partenerii noștri este esențială pentru dezvoltarea și succesul afacerii Maxagro. De-a lungul celor peste 30 de ani de activitate, am construit parteneriate solide și de lungă durată, care au contribuit semnificativ la creșterea și diversificarea business-ului nostru. Aceste parteneriate reprezintă fundația pe care am clădit succesul Maxagro. Ne bazăm pe încredere reciprocă, transparență și o viziune comună de a aduce valoare adăugată atât în piața agricolă, cât și în comunitățile în care activăm. Prin colaborarea strânsă cu partenerii noștri, reușim să inovăm, să ne adaptăm la provocările pieței și să oferim produse și servicii de calitate superioară clienților noștri”, a declarat Alexandra Zifceak, CEO al companiei Maxagro.
„Unul dintre cele mai frumoase evenimente din agricultură”, după cum a fost descrisă de participanți, întâlnirea de la ferma Maxagro a oferit organizatorului KWS, dar și partenerilor săi, ocazia de a se prezenta și de a stabili noi contacte în domeniu.
„Sperăm să fie o seară de neuitat. Mulțumim tuturor partenerilor care au venit și mă bucur că sunt alături de noi, ca să vorbim despre importanța parteneriatelor, așa cum este cel pe care îl avem cu KWS de peste zece ani. Puteți vedea aici ce am realizat cu partenerii KWS și acești hibrizi de top”, a spus Ioji Zifceak, unul dintre fondatorii grupului Maxagro, iar Ianko Zifceak a adăugat că „Este adevărat că îmi place tehnologia, iar KWS vine cu hibrizi de cea mai bună calitate. Suntem aici foarte mulți fermieri, care ne cunoaștem, și sperăm ca această tehnologie să vă aducă un plus de valoare în fermele dvs.”
Evenimentul de la ferma Maxagro s-a încheiat cu un foc de artificii.