Polițiștii timișeni au depistat pe șoselele din județ mai multe persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.
Luni, 9 ianuarie, în jurul orei 18:00, polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au oprit pentru control pe DJ 693 B, în localitatea Jebel, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 20 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că bărbatul nu deținea permisul de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Tot luni, în jurul orei 12:55, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au oprit pentru control pe strada Piața Badea Cârțan, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că bărbatul nu deținea permisul de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Luni, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au oprit pentru control pe bulevardul I. C. Brătianu din municipiu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că bărbatul avea permisul de conducere reținut. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.