Timiș: deținători de arme din zona Deta verificați de polițiști – trei au rămas fără dreptul de deținere, port și folosire a armelor

Polițiștii din Deta și cei ai celor două secții rurale arondate au desfășurat sâmbătă o acțiune cu efective mărite pentru verificarea deținătorilor de arme și muniții letale din orașul Deta și din cele 12 comune din zona de competență.

Activitatea a vizat verificarea condițiilor de asigurare a securității armelor și munițiilor, verificarea valabilității documentelor în care sunt înscrise armele, identificarea deținătorilor de arme care ar prezenta pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea corporală a persoanelor, precum și instruirea acestora cu privire la principalele obligații prevăzute de legislația în domeniu.

Polițiștii au verificat 32 de deținători de arme, constatând faptul că doi dintre aceștia nu ar fi respectat obligația de a anunța schimbarea locului de deținere în termen de 10 zile la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, transportând armele la noile adrese fără a solicita polițiștilor obținerea unei autorizații de transport. Aceștia au fost sancționați conform Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor, fiind aplicată măsură complementară a anulării dreptul de deținere, port și folosire a armelor„, transmite IPJ Timiș.

De asemenea, un alt deținător verificat nu ar fi respectat condițiile de păstrare și asigurare a securității armelor deținute, fapt pentru care a fost sancționat și i s-a anulat dreptul de deținere, port și folosire a armelor.

Polițiștii timișeni vor continua activitățile de verificare în vederea prevenirii evenimentelor negative.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole