În perioada 17 – 23 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu structurile rutiere ale polițiilor municipale și orășenești, desfășoară acțiunea preventivă „TRUCK & BUS”, parte din Planul de operațiuni ROADPOL.
Acțiunea are caracter preventiv și urmărește reducerea riscurilor rutiere, creșterea siguranței în trafic și asigurarea respectării legislației în domeniul transportului public de persoane și mărfuri.
Verificările vizează: respectarea timpiilor de conducere și odihnă; legalitatea efectuării transportului; deținerea documentelor obligatorii; respectarea capacității maxime de încărcare; evaluarea stării psiho-fizice a conducătorilor auto; respectarea limitelor legale de viteză.
Poliția recomandă conducătorilor auto și operatorilor de transport să verifice periodic starea tehnică a vehiculelor, valabilitatea documentelor și să respecte timpii de conducere și odihnă, pentru protejarea propriei siguranțe și a celorlalți participanți la trafic.
