Timiș: cinci centre de examen pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Absolvenții de liceu care nu au reușit să promoveze Bac-ul în vară se pregătesc pentru sesiunea de toamnă a examenului.

Inspectoratul Școlar Timiș transmite că s-au înscris 1.241 de candidați. Absolvenții de liceu vor susține probele în cadrul a cinci centre de examen. Patru dintre acestea vor funcționa în Timișoara, iar unul la Lugoj.

Probele vor fi susținute între 16 și 29 august. Primele rezultate se afișează în data de 31 august, iar soluționarea contestațiilor se vor face între 1 și 2 septembrie. În 3 septembrie vor fi publicate rezultatele finale.

Gala Premiilor UVT, la ediția a VII-a

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara (UVT) este preocupată de extinderea proiectelor de dezvoltare științifică și profesională, de recunoașterea meritelor și performanțelor membrilor, care, prin activitatea depusă, contribuie în mod…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole