Timiș: accident moral pe autostradă în zona Lugoj – un șofer de TIR a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat

Un bărbat, în vârstă de 63 de  ani, a condus un autotren pe Calea 2, km 0+500 m, sensul de deplasare Lugoj – A1, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior răsturnându-se, intrând în coliziune cu parapetul median.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului autotrenului, în vârstă de 63 de ani“, a transmis IPJ Timiș.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Plin de șoferi băuți pe șoselele din Timiș

Polițiștii timișeni au prins, în acest sfârșit de săptămână, mai mulți șoferi beți la volan. Au fost întocmite dosare penale. Astfel, sâmbătă, 7 august, în jurul orei 18:30, polițiștii din…

Recomandările noastre