Timiș: accident de motocicletă între Moșnița Nouă și Chevereșu Mare – a ieșit în afara drumului și s-a răsturnat

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a condus o motocicletă pe de DJ 592 dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre localitatea Chevereș iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit înafara părții carosabile și s-a răsturnat.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 54 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Razie în Giroc și Chișoda

Razie în Giroc și Chișoda. În trei ore, polițiștii rutieri au dat 26 de amenzi și au reținut două permise de conducere. Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 91…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole