Timiș: 8 ambarcațiuni au ajuns la Timișoara din Serbia – a fost deschis punctul de trecere a frontierei pe apă după 65 de ani

După 65 de ani a fost deschis un punct de trecere a frontierei de stat cu Serbia pe apă.

Sâmbătă, 23 septembrie, ambarcațiunea Pelicanul a trecut frontiera spre Serbia pe Canalul navigabil Bega către ecluza de la Srpski Itebej.

Pelicanul a fost deschizător de drumuri a doua zi, când a pornit spre Timișoara alături de alte opt ambarcațiuni din Serbia. 

Duminică dimineaţă opt bărci din Serbia erau ancorate la Timişoara, în zona centrală, în apropiere de Catedrala Mitropolitană.

Bărcile au parcurs 30 de kilometri, pe partea românească a râului Bega.

Desfășurat pe parcursul a trei zile, evenimentul a făcut parte din activitatea ”Peisaj în mișcare” a proiectului cultural “Ecluze pe Bega”, care propune o nouă viziune pentru Canalul navigabil Bega, pe toată lungimea acestuia, până la vărsarea în Tisa.

Tot în acest weekend a fost deschisă graniţa dintre România şi Serbia pe pista de biciclete care leaga cele două ţări şi care a fost construită pe digul râului Bega. Următorul weekend în care trecerea în ţara vecină va fi posibilă pe pista de pe malul Begăi este 28 – 29 octombrie, ultimul din acest an.

Anul trecut s-a încheiat proiectul ”Repararea infrastructurii de navigaţie a Canalului Bega”, în valoare de 13,85 milioane euro, din care 11,77 milioane euro bani de la Uniunea Europeană prin programul IPA, care s-au împărţit în două. Jumătate au revenit părţii române care a refăcut ecluza de la Sânmihaiu Român, de lângă Timişoara şi a asigurat semnalizarea costieră, iar cealaltă jumătate a revenit părţii sârbe, care a reparat nodurile hidrotehnice de la Srpski Itebej şi Klek. Pe lângă aceşti bani, 917.000 euro au reprezentat cofinanţare de la bugetul naţional, iar 141.000 euro a fost contribuţia ABA Banat şi Consiliul Judeţean Timiş.

Canalul Bega are 114,5 km porţiune navigabilă, 44,5 km sunt pe teritoriul României, iar restul de 70 de km pe teritoriul sârbesc.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole