Tânăr care pretindea că nu are picioare ridicat din stradă de zeci de ori de polițiștii locali

Polițiștii locali continuă să adune de pe stradă persoanele care apelează la mila publică și să le predea către serviciile sociale. De la începutul lunii, activitatea polițiștilor locali s-a intensificat în special în zona Gării de Nord, nefiind neglijate nici celelalte zone din oraș. Din zona Gării au fost preluate 17 persoane care cerșeau în intersecții, unele dintre acestea fiind depistate în mod repetat. Acestea au fost predate către centrul destinat lor de pe str. Telegrafului.

„Un alt aspect este cel al persoanelor apte de muncă, care apelează însă la metode mai facile de a face bani, cerșind prin intersecții și pretinzând că au diverse dizabilități. Este și cazul unui tânăr de 30 de ani, din localitatea Bălăbănești, județul Galați, care a fost depistat de zeci de ori de polițiștii locali, în special în zona Bastion, și care simulează  ca nu ar avea picioare, cerșind într-un scaun cu rotile. Deși a fost preluat, sancționat, predat la centrul de pe str. Telegrafului, acesta revine în stradă. Reamintim că legislația nu permite obligarea acestor persoane să stea într-un centru, singura soluție fiind ca timișorenii să nu le mai ofere bani”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Anul trecut, polițiștii locali au preluat din stradă 630 de cerșetori, iar de la începutul acestui an și până în prezent au fost identificați alți 98 de cerșetori și oameni ai străzii, toți depistați de mai multe ori.

Poliția Locală Timișoara încurajează populația să sesizeze prezența acestor persoane pentru a fi preluate din stradă și predate centrelor sociale, la numerele de telefon 0256.968 ori 0256.246.112 sau pe emailul instituției contact@politialoctm.ro și să nu le mai ofere bani, deoarece în acest fel îi menținem în stradă, cu atât mai mult cu cât, odată cu încălzirea vremii, este de așteptat ca numărul acestora să crească.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole