Stadiul lucrărilor pe Calea Bogdăneștilor a ajuns la 38%. Primăria a plătit deja 48 de milioane de lei

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a prezentat stadiul lucrărilor de pe bulevardele Cetății și Bogdăneștilor.

Potrivit oficialului municipalității pe Cetății stadiul este de 50%, iar pe Bogdăneștilor de 38%, lucrări pentru care Primăria Timișoara a plătit în total aproape 100 de milioane  de lei.

Pe Cetății lucrările au avansat foarte bine și acest lucru se vede și din dronă. Stâlpii mediani au fost montați, liniile de tramvai se apropie de finalizare ca fundații și montare, exceptând intersecțiile, iar partea stângă (venind dinspre Torontalului spre Bogdăneștilor) este finalizată cu excepția ultimului strat de asfalt. Acum 2 luni șantierul a ajuns la 50%, iar astăzi, șantierul se află la 60%, iar termenul de finalizare este septembrie 2023. Pentru acest proiect am efectuat plăți de peste 50 de milioane de lei, în întregime din bugetul local“, susține Ruben Lațcău.

Pe Bogdăneștilor, cea mai avansată porțiune de lucrări este între Alexandrescu și intersecția cu Cetății, iar toate eforturile în perioada aceasta ar trebui să se concentreze pe finalizarea intersecției cât mai repede posibil. Până la Alexandrescu, toate benzile de circulație pe carosabil au primele straturi de asfalt turnate, iar terasamentele liniilor de tramvai sunt finalizate. Urmează montarea stâlpilor mediani și a fundației liniilor de cale. Constructorul are însă întârzieri față de graficul de execuție, pe care își asumă să le recupereze. Decalajele au apărut cu livrarea întârziată a șinelor pentru linia cale, în special componentele din intersecția cu Cetății. Este partea de lucrare cu cel mai ridicat nivel de complexitate, dar care va permite ca tramvaiele de pe Cetății să circule pe rute înspre Ronaț și, după finalizarea podului și pasajului de la Solventul, spre Dâmbovița.  Din păcate, din acest motiv, intersecția nu va putea fi deschisă în 5 septembrie, ci doar la finalul lunii viitoare. Stadiul fizic al execuției este aproximativ 38% și termenul de finalizare este august 2023. Pentru Bogdăneștilor am efectuat plăți de aproximativ 48 de milioane de lei“, a spus viceprimarul USR al Timișoarei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole