Primarul Timișoarei a anunțat că lucrările la noul stadion „Eroii Revoluției” au depășit pragul de 70% și că obiectivul este inaugurarea în toamna acestui an.
Primarul Dominic Fritz a declarat că lucrările la noul stadion „Eroii Revoluției” din Timișoara au ajuns la un stadiu de execuție de peste 70%, autoritățile locale menținând ca termen de finalizare toamna acestui an.
Edilul a precizat că proiectul se află în grafic, iar ritmul lucrărilor ar putea fi accelerat în perioada următoare.
„Eu, noi tragem tare să deschidem în toamnă, să inaugurăm în toamnă și suntem în grafic. Acum, după ce am scăpat și de și de, o să putem să ne grăbim și mai mult. Suntem la peste 70% din execuție, deci mai avem un pic, un pic mai puțin decât o treime de făcut din lucrări și eu cred că e un proiect mare, mare de tot pentru toate comunitatea Timișoara, nu doar pentru fotbalul timișorean, ci pentru tot timișorean, de fapt”, a declarat primarul.
Potrivit acestuia, stadionul „Eroii Revoluției” este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură sportivă din oraș, fiind destinat atât competițiilor sportive, cât și evenimentelor dedicate comunității.
Autoritățile locale au subliniat că finalizarea stadionului va contribui la dezvoltarea sportului timișorean și la modernizarea infrastructurii urbane.
