Șpagă la doctor – ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat, a vorbit despre modele de integritate în societate, cu referire la cazurile celor doi medici timişoreni acuzați de luare de mită

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi, că medicii şi profesorii trebuie să fie modele de integritate în societate şi orice caz de corupţie trebuie sancţionat cu celeritate.

Precizările au fost făcute în contextul cazurile de luare de mită în care au fost implicaţi doi medici timişoreni – şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timişoara, Marinel Gaşpar, şi fostul manager al Spitalului Municipal Timişoara, Octavian Mazilu, ambii fiind şi profesori în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş”.

Nu cunosc aceste cazuri, nu intră în aria de competenţă a Ministerului Educaţiei, dar, cu siguranţă, orice caz de corupţie trebuie sancţionat conform legislaţiei, cu celeritate, dacă sunt astfel de cazuri, indiferent cine sunt cei care au greşit, trebuie sancţionate astfel de situaţii. Îmi pare rău să aud că sunt înregistrate în domeniul Sănătăţii, în care, la fel ca şi în cazul Educaţiei, avem nevoie de schimbări majore în bine, poate acum mai mult decât oricând. Integritatea în rândul medicilor, al profesorilor este extrem de importantă, pentru că, în mod diferit, medicii şi profesorii sunt şi trebuie să fie adevărate modele în societate. Integritatea este esenţială şi, atunci când sunt abateri, ele trebuie să fie sancţionate„, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole