Un bărbat de 29 de ani a ajuns la spital după ce a pierdut controlul volanului și a lovit un parapet, pe autostrada A1.
Un accident rutier a avut loc în 7 aprilie 2026, pe autostrada A1, în apropierea localității Dumbrava.
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrăzi A1 Deva – Nădlac au fost sesizați cu privire la o autoaccidentare și s-au deplasat la fața locului, unde au confirmat incidentul.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet, după care a părăsit partea carosabilă, în afara sensului său de mers.
În urma impactului, șoferul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
foto: arhiva
