Șeful PNL Timiș, Alin Nica, tot ca la țară – propune ca timișorenii să se încălzească ca într-un sat din județ, cu apă geotermală

Șeful PNL Timiș, Alin “Săteanul“ Nica, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că Timișoara s-ar putea folosi de apa geotermală pentru încălzire, oferind ca și comparație o comună din județ.

Propunerea este una normală pentru un asemenea sătean care compară Timișoara cu o comună, acolo unde și locuiește, o nouă dovadă a gândirii limitate și de mic litraj de care dispune cel pe care timișorenii l-au ales în fruntea CJ Timiș, iar peneliștii l-au uns șeful lor.

Ajuns în fruntea județului dintr-un simplu primăraș de sat, Alin “Săteanul“ Nica, nu a livrat până acum cetățenilor niciun proiect de anvergură la nivel județean, însă se pricepe de minune să sufle în ciorba altora, fără însă a demonstra ceva din poziția din poziția pe care o ocupă.

“Pe termen mediu și lung, am identificat patru proiecte, trei principale și unul complementar cu surse de finanțare, care ar face din societatea Colterm una modernă și pentru a profita de sursele de finanțare de pe piața de energie. Primul proiect este o centrală bazată pe energia geotermală și aici deja se fac pași concreți, într-o comună periurbană Timișoarei există un astfel de potențial deja suntem în discuții avansate cu o societate austriacă, din domeniul energie, spre a face un proiect pilot, care să exploateze acest potențial geotermal. Ei bine, produsul rezidual de la această centrală este căldura ce poate fi folosită pentru încălzirea locuințelor timișorenilor și a instituțiilor publice. Finanțarea este asigurată 100% din bani privați. În data de 19 aprilie vom avea o întâlnire la care este invitat și primarul Timișoarei, care a conformat participarea, pentru a face pași concreți pentru realizarea investiției.. Al doilea proiect major este realizarea unei instalații de co-generare bazată pe hidrogen, pe PNRR sunt finanțabile astfel de proiecte de trece la un alt mod de producere a energiei. Deja cei din Mehedinți doresc să facă acolo o fabrică de producție de hidrogen prin PNRR, am putea face și noi la Colterm. Al treilea proiect este realizarea unui biodigestor cu finanțare prin POIM (n.r. – Programul Operațional Infrastructură Mare) sau PODD (n.r. – Programul Operațional Dezvoltare Durabilă). Trebuie acționat acum pentru că se pierde altfel șansa, PNRR vine acum și nu ne mai întâlnim cu el, POIM se încheie anul viitor. Toata aceste proiect au ceva în comun, sunt generatoare de certificate verzi, nu consumatoare“, a precizat, Alin “Săteanul“ Nica.

Al patrulea proiect este unul complementar și se referă la un Centru olimpic de înot al Primăriei Timișoara la Chișoda, lângă Colterm, care să folosească energia provenită din căldura reziduală, care altfel s-ar pierde, și să încălzească bazinele de înot, sursa de finanțare fiind CNI.

Reamintim că Alin “Săteanul“ Nica, este cercetat de ANI pentru conflict de interese din cauza multiplelor cazuri de posibile încălcări ale legii pe care echipa de investigație a Buletin de Timișoara le-a descoperit și le-a prezentat în exclusivitate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole