Școlile rămân fără teste de salivă – licitația a fost contestată, anunță Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, miercuri, că achiziţia de teste COVID-19 din salivă pentru şcoli a fost contestată de către una din firmele participante la licitaţie, motiv pentru care săptămâna aceasta nu vor putea fi semnate contractele subsecvente necesare.

„Din păcate, am fost anunţaţi la data de 5 ianuarie de către Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate că achiziţia privind testele COVID din salivă pentru şcoli a fost contestată la CNSC de una din firmele participante. Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese prima decizie a primei instanţe. Nu vom aştepta după asta decizia celei de-a doua instanţe, legea ne permite să semnăm după decizia primei instanţe, dar IGSU, care semnează aceste contracte subsecvente pe baza licitaţiei făcute de ONAC, nu va putea semna, din păcate, săptămâna asta contractele subsecvente până se pronunţă CNSC şi sperăm să avem pronunţarea cu celeritate în acest sens şi atunci vom continua. Sunt oferte, sunt companii care au promis că vor aduce, dar cu contestaţia ştiţi foarte bine sunt nişte reguli pe care nu avem cum să le încălcăm şi care vor trebui să fie respectate. Aceasta este problema cu care ne confruntăm săptămâna aceasta şi poate la începutul săptămânii viitoare”, a explicat Arafat, la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.

El a afirmat că este necesară o analiză cu privire la testele din salivă, care se va face după ce se vor colecta informaţii privind numărul de cazuri de COVID-19 depistate prin folosirea acestora, corectitudinea cu care sunt administrate, astfel încât să se poată trage o concluzie privind eficienţa lor.

„Orice analiză poate să însemne ajustare, schimbare de mod de aplicare sau să spui că după o anumită perioadă nu mai trebuie să se facă. Această analiză se face de către specialişti, experţi, mai ales în epidemiologie. Răspunsul meu rămâne deschis – o analiză poate să vină cu orice răspuns. (…) La acest moment, nu s-a discutat când se va începe, (…) este posibil ca săptămâna viitoare, peste două săptămâni să se stea şi să se discute foarte concret acest lucru, după ce avem nişte date din teren: câţi copii au fost descoperiţi, câte teste s-au aplicat, dacă se fac corect la domiciliu sau nu, dacă trebuie să le facem totuşi în altă parte şi nu la domiciliu. Astea sunt chestii care trebuie analizate şi luate decizii asupra lor. Trebuie să fim siguri că (…) banii pe care îi plăteşte statul român sunt folosiţi corect şi eficient în sensul în care să rezulte ceva din ele şi să le folosim cu rezultat, nu să fie doar o chestie de formă”, a evidenţiat şeful DSU, întrebat dacă este posibil să se renunţe la testele din salivă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole