Scandalos. RETIM refuză să spună timișorenilor pentru ce plătește 11.000 de lei/lună unei firme în care este asociat un fost consilier al lui Alin Nica

Buletin de Timișoara vă informa într-un articol precedent cum Bogdan Ghelbere, fost consilier personal al șefului CJ Timiș, Alin Nica, încasează printr-o firmă în care este asociat 11.000 de lei pe baza unui contract încheiat tocmai în anul 2005.

Bogdan Ghelbere a ocupat funcția respectivă la CJ Timiș între noiembrie 2020 și februarie 2021, când a fost numit secretar general adjunct al Guvernului.

Mai mult, aceste este și secretar general adjunct al PNL Timiș.

Redacția noastră a solicitat RETIM informații cu privire la mai multe aspecte legate de contractul respectiv, pentru a vă oferi dumneavoastră, cititorilor, toate detaliile necesare.

Societatea, la care Consiliul Local Timișoara deține 50% din acțiuni, refuză însă să pună la dispoziția cetățenilor, contribuabili ai societății, informații cu privire la relația contractuală cu firma SC 2 MG SRL, care îl are asociat pe Bogdan Ghelbere.

Scandalos este că RETIM consideră că relația contractuală nu este de interes public.

Buletin de Timișoara a fost interesat să afle următoarele:

1. Pe ce bază legală a fost încheiat un contract comercial între două societăți pe perioadă nedeterminată așa cum reiese din declarația de avere a lui Bogdan Ghelbere, fără practic să existe o dată de expirare.

2. Ce servicii presează către RETIM firma SC 2 MG SRL pentru o asemenea sumă.

3. Contractele încheiate cu firma respectivă și actele adiționale pentru a vedea cum evoluează în timp suma plătită de RETIM din banii timișorenilor cărora le prestează servicii jalnice de colectare a gunoiului.

Așa cum puteți vedea, lipsa de transparență a societății este una crasă și în dispreț total față de clienții săi și față de timișoreni, iar sinecurile politice vor curge în continuare nestingherite de nimeni.

Recomandările noastre