Scandal în centrul Timișoarei. Doi tineri beți și agresivi au încercat să arunce cu o sticlă de bere și să lovească un polițist local

Polițiștii locali aflați în patrulare, azi dimineață, în Piața Victoriei, în jurul orei 07.10, au observat trei tineri care se veneau dinspre Piața Huniade, făcând scandal prin strigăte și larmă. Doi dintre aceștia consumau și băuturi alcoolice pe domeniul public.

În momentul în care polițiștii locali s-au apropiat de cei trei tineri pentru a-i identifica, aceștia au devenit recalcitranți, trecând la amenințări. Unul dintre ei a rămas pe loc în vederea identificării și a fost sancționat cu 2000 de lei pentru consumul de alcool pe domeniul public și tulburarea liniștii publice. Alți doi au fugit, îndreptându-se spre strada Alba Iulia.

„Un echipaj care se afla în zonă a intervenit pentru a-i opri, timp în care unul dintre tineri a aruncat cu o sticlă de bere spre polițistul local aflat în apropierea sa, acesta ferindu-se în ultima clipă. Tânărul a continuat să fie agresiv și după ce a fost reținut, încercând să lovească polițistul local. Cei doi bărbați de 24 de ani, din Jimbolia, și de 22 de ani, din Caransebeș, au fost reținuți și predați de echipajul de intervenție sosit la fața locului polițiștilor de la la Secția 1 Poliție, pe numele lor fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole