“Săteanul“ din Dudeștii Noi, șef al CJ Timiș, Alin Nica, se laudă că s-a întâlnit cu niște orășeni

Șeful CJ Timiș, Alin “Săteanul“ Nica, locuitor al satului Dudeștii Noi, se laudă pe Facebook că s-a întâlnit cu o delegație din Franța, din suburbiile Parisului.

Ca orice cetățean din mediul rural și “Săteanul“ nostru, cercetat de ANI pentru conflict de interese, s-a simțit flatat că este băgat în seamă de locuitorii unei localități care este un fel de Moșnița Nouă, păstrând poporațiile.

Fiul satului Dudeștii Noi nu a ratat ocazia să se împăuneze, ca un veritabil obsedat de funcții, cu titlurile pe care le deține.

“M-am bucurat să primesc vizita delegației municipalității Saint-Denis, Franța, cu ai cărei reprezentanți am discutat despre titlul de Capitală Europeană a Culturii.  Împreună cu alte autorități locale din teritoriu, Saint-Denis va candida să obțină titlul în 2028, motiv pentru care au dorit să afle provocările cu care Timișoara se confruntă, astfel încât, în procesul de scriere al aplicației să le evite și să maximizeze colaborarea cu partenerii“, a scris Alin Nica, pe Facebook.

Funcțiile și recunoașterea, obsesiile lui Alin Nica   

“În cadrul discuției, funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, partener finanțator al TM2023, a fost dublată de calitatea de expert european, fost membru în cadrul juriului care a acordat titlul de Capitală Europeană a Culturii. Aș fi vrut să ofer delegației din Saint-Denis mai multe exemple de bune practici de colaborare instituțională, însă, din păcate, au predominat lecțiile despre modalitățile prin care pot fi prevenite blocajele. Cu toate acestea, am încredere că Timișoara – Capitală Europeană a Culturii va fi un succes. Instituția pe care o coordonez își face treaba, investește în cultură, iar marea speranță rămân timișorenii, care, prin spiritul și felul lor de-a fi, vor coagula în jurul acestui program multă energie, creativitate și forță artistică“, a mai precizat Alin din Dudești.

La întâlnire a participat și consilierul personal al lui Ali Nica, care deține pompoasa și inutila funcție de șef de cabinet, Iosif Nicoară, zis “Borsetă“, un fost polițist de frontieră implicat într-un scandal al spăgilor în vămi. Aceștia indivizi reprezintă imaginea europeană a Timișului.

Consiliul Județean Timiș amendat pentru lipsa deszăpezirii – firma care trebuia să deszăpezească aparține tatălui consilierei personale a șefului CJ Timiș și încasează peste 50 de milioane de lei – drumurile județene conduse de un fost militar, specialist în transfuzii sanguine

Buletin de Timișoara a arătat marți cum administrația PNL a CJ Timiș a fost luată prin surprindere de zăpezile anunțate de o săptămână și care…surpriză… chiar au căzut în ultimele…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole