Șase bărbați reținuți după ce au furat, în mai multe nopți, mai multe bunuri, dar și arme cu aer comprimat, dintr-o casă din Făget

Polițiștii din Făget efectuează cercetări față de șase bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, bănuiți de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și furt calificat în Făget.

Astfel, joi, 30 iunie, în jurul orei 01:10, polițiștii din Făget, au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute încercă să escaladeze gardul unui imobil situat pe strada Gheorghe Doja. Ajunși la fața locului polițiștii au surprins în flagrant delict doi bărbați, de 29 și 30 de ani, în timp ce încercau să escaladeze gardul unui imobil, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.

„În urma verificărilor efectuate a reieșit că, cei doi bărbați, împreună cu alți 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, ar fi pătruns în mod repetat (în nopțile de 20/21.06.2022, 26/27.06.2022 şi 28/29.06./2022) în imobilul situat pe strada Gheorghe Doja din oraşul Făget, județul Timiș, de unde ar fi sustras 4 arme neletale tip puşcă cu aer comprimat, 16 telefoane mobile, scule de pescuit, două motoferăstraie mecanice, produse casnice, bijuterii şi un ceas, prejudiciul fiind recuperat parțial. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate au fost identificați și depistați în orașul Făget și ceilalți 4 bărbați, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri”, transmite IPJ Timiș.

Cei șase bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „furt calificat”, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările în vedere documentării activității infracționale a bărbaților și recuperării prejudiciului în totalitate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole