Roxana Iliescu: Mai puțin și ni se acrește de mult clamata transparență a noii administrații

Consilierul local, Roxana Iliescu atrage atenția că la ultimul plen aleșii municipali au avut de votat în necunoștință de cauza 29 de proiecte introduse pe lista suplimentară cu o oră înainte de ședință.

„Mai puțin și ni se acrește de mult clamata transparență a noii administrații… pentru plenul de ieri, 9 proiecte pe ordinea de zi principală, transmise regulamentar, cu 5 zile înainte de ședință, 29 de proiecte pe lista suplimentară, transmise majoritatea cu aproximativ o oră înainte de plen. Tocmai bine, să votezi în necunoștință de cauză, pentru că este absurd să crezi că cineva studiază doar cu o oră înainte de plen sute de pagini! Bine, mă scuzați, cu mici excepții mai sunt și genii intergalactice precum Ana Munteanu care are capacitatea de a le parcurge (și de a le înțelege)…”, spune Iliescu.

Mai mult, avocatul Roxana Iliescu mai spune că în unele proiecte se acordau sume importante de bani.

„Paradoxal, în aceste condiții, mai că am fost certată de madame director al Centrului de Proiecte când am anunțat că mă voi abține la vot la cele 3 proiecte ale Centrului care vizau suplimentarea numărului de angajați și lista de asociații/ ONG-uri propuse la finanțare, aferente Apelului 1 și 2.Mai exact, în contextul în care nu am avut niciun cuvânt de spus asupra Regulamentului de finanțare al Centrului de Proiecte, ieri în ședință ar fi trebuit să aprob cu ochii închiși acordarea a 5 milioane lei asociațiilor/ ONG-urilor selectate în baza acelui Regulament adoptat de ei, având în vedere o documentație transmisă, cum am spus, cu aproximativ o oră înainte de plen (?!). Întâmplarea face că dicutăm de un buget total acordat Centrului de Proiecte numai pe acest an, în valoare de 11 milioane lei. Și tot la capitolul “întâmplător”, proiectul de hotărâre din martie ( HCL 84/2021), prin care am aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al Centrului, tot pe lista suplimentară a venit, tot cu extrem de puțin timp înainte de ședință, cât să nu ai timp să citești 2 rânduri. La acel moment, primarul Fritz ne-a făcut o scurtă prezentare, motivând urgența de blocajul de la Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană. A omis însă să ne spună că votăm un proiect care va da posibilitatea conducerii Centrului să-și adopte un Regulament de finanțare (știți, acel document care cuprinde toate criteriile de selecție și acordare punctaj) a proiectelor culturale, fără a fi nevoiți să obțină votul Consiliului Local”, mai spune consilierul local.

Consilierul municipal a mai ridicat și problema privind dezinformarea conducerii Centrului de Proiecte, când la o altă ședință s-a insistat asupra faptului că este nelegal să aplice doar asociațiile sau ONG-urile cu sediu în Timiș.

„În martie am mers pe premise de bună credință și am luat plasă (nu aș fi votat ROF-ul cu prevederea menționată mai sus), însă la ședința de ieri, nu a mai ținut povestea cu “să mergem pe încredere”! Mulți bani în joc și zero transparență! În plus, am mai ridicat o problemă… dezinformarea făcută de conducerea Centrului în ședința publică din data de 9 iunie, când, în mod insistent, s-a afirmat faptul că ar fi nelegal să fie acceptate să aplice cu proiecte doar asociațiile/ ONG-urile cu sediul în Timișoara/Timiș. Deși timișoreanca Ana Chirita le-a dat exemplul elocvent al ARCUB, centrul din București unde sunt acceptați doar operatorii cu sediul în București, distinsele doamne din conducere au fost de neclintit ținând-o una și bună, neîntemeiat, cu nelegalitatea…De ce nu și-au asumat propria strategie, dând-o cotită cu nelegalitatea, nu știu… În opinia mea, cu banii timișorenilor ar fi trebuit să finanțăm asociații/ ONG-URI cu sediul în Timișoara/Timiș. Pentru că sunt eligibili cei cu sediul oriunde în țara asta, e clar că mulți vor fi dezavantajați pe criteriile de selecție, întrucât sunt multe asociații din București sau Cluj cu o experiență mult mai mare decât a noastră…Mai puțin și inclusiv pe tema asta era să fiu certată, că mi-aș fi dorit să limităm accesarea fondurilor nerambursabile strict de către cei din Timișoara/ Timiș, de data asta de un coleg de la Usr/Plus… își făcea probleme că permițându-le doar celor din Timișoara să acceseze fonduri prin Centrul de Proiecte, am risca să nu avem evenimente culturale de amploare bine, cred că colegul vede acest Centru buricul universului, singura modalitate de a finanța proiecte culturale, neavând cunoștință că se poate și altfel…”, mai spune Iliescu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole