Au început lucrările de reparații și întreținere la pista Aeroportului Internațional Timișoara „Traian Vuia”, activitatea aeroportului fiind suspendată în perioada 2–22 noiembrie 2026.
Intervențiile sunt necesare pentru menținerea infrastructurii aeroportuare în condiții optime de siguranță și exploatare.
Pe durata lucrărilor, o parte dintre cursele aeriene programate pentru Timișoara sunt operate de pe Aeroportul Internațional Arad. Reprezentanții aeroportului recomandă pasagerilor să verifice informațiile actualizate despre zboruri direct la companiile aeriene, pentru a afla de pe ce aeroport se efectuează plecarea sau aterizarea
